joi, august 5

Promisiunea unui tânăr tecucean

Sunt cel mai tânăr lider al unei organizații politice din municipiului Tecuci şi vreau să vă mulţumesc pentru susţinere, atât în numele meu, cât şi în numele zecilor de tineri care au muncit luni de zile pentru victoria din 27 Septembrie, victorie care ne responsabilizează enorm și ne oferă o platformă pentru dezvoltarea infrastructurii de tineret.

Atât propunerile mele, cât și cele ale colegilor mei, fie din Consiliul Local, fie din structura de conducere a TNL Tecuci, vor fi centrate în jurul nevoilor și problemelor pe care le are tineretului tecucean. Este o nevoie acută de dialog şi de schimburi de idei cu structurile existente ale elevilor şi tinerilor din Tecuci. Pentru început, îmi doresc să am un dialog deschis cu tinerii din oraş, de aceea, îmi doresc să intru în contact cu toate structurile de tip ONG cu membrii până la 35 de ani şi cu reprezentanţii elevilor până la sfârșitul acestui an.

 

Prima prioritate a TNL Tecuci este crearea unui Departament pentru Tineret și Sport cu rol consultativ, dar și de coordonare, pentru reprezentanţii acestor structuri. Dialogul va fi unul constructiv, transparent, corect şi echidistant. Subiectele pe care le vom dezbate vor privi, pentru început, categorii precum sectorul educaţional, sportul, arta, mediul de afaceri şi organizarea de evenimente.

 

O altă prioritate este finanţarea activităţilor de tineret, deoarece în baza Legii Tinerilor (nr. 350/2006), articolul 28 stipulează că în consiliile locale ale municipiilor se constituie anual un fond destinat acestor activităţi. În vederea susţinerii acestui fond, atât eu, cât şi conducerea administraţiei locale, vom fi aliaţi şi parteneri de dialog ai tinerilor tecuceni.

Este o etapă nouă pentru tineretul tecucean, deoarece Tecuciul are parte de prima administrație care se va axa și pe această categorie de viitor. Indiferent de etnie, religie sau crezuri politice, vom lucra împreună punctual, coerent și mai ales corect.

Andrei-Mihăiță PETICĂ,

Președinte al Tineretului Național Liberal – filiala Tecuci

 



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *