sâmbătă, mai 8

Șefa Inspectoratului Școlar Județean Galați a primit ”cartonașul galben”

Pentru faptul că a promovat un curs de numerologie în rândul cadrelor didactice, inspectorul școlar general al județului Galați, Selena Costea, a fost sancționată cu ”cartonașul galben”, a spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, duminică seară, la Digi24.
„Am trimis Corpul de control. Deficiență managerială, prioritate acordată necorespunzător unor proiecte și o lipsă de organizare. Cei în măsură să se pronunțe asupra oportunității n-au făcut-o, s-au arse etape”, a răspuns Sorin Cîmpeanu, întrebat care sunt concluziile controlului de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați.

„A primit un avertisment și discuția a fost mai mult decât clară”, a răspuns ministrul, întrebat dacă a făcut schimbări.

„Dacă vreți, în traducere liberă, cartonaș galben”, a completat Cîmpeanu, iar la observația că Selena Costea va fi schimbată din funcție la următoarea abatere, ministrul a menționat: „Așa știu că înseamnă cartonașul galben”.

La începutul anului, Selena Costea a a trimis o adresă cadrelor didactice prin care le invita să participe la proiectul ”Numerologia – o 9 legătură între dascăl și elev”. Documentul conținea antetul ISJ Galați, deși proiectul fusese inițiat de o asociație a numerologilor.

Selena Costea, învăţătoare la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Lieşti, a fost numită inspector şcolar general adjunct în luna iunie a anului trecut, cu susţinerea Partidul Național Liberal. Ea conduce ISJ Galați, cu mandat provizoriu, din data de 21 decembrie 2020, după ce Onuţ Atanasiu, fostul inspector general, a fost nevoit să renunţe la funcţie, deoarece a fost ales deputat.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *