joi, august 5

92 de sacţiuni contravenţionale aplicate de autorităţi

90 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forțele de ordine angrenate în acţiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a  infectării cu virusul Sars Cov 2.

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 1385 de persoane și 95 de societăți comerciale.

Totodată, polițiștii au controlat 323 de locații (domiciliile persoanelor/locațiile declarate pentru carantină, izolare, restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 120 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18 400 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

Intervențiile vor continua și în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranța cetățenilor.



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *