sâmbătă, mai 8

Dosar penal. Prins la pescuit pe Siret cu plase monofilament

Un bărbat în vârstă de 56 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de jandarmi având asupra sa două plase monofilament și o plasă de pescuit industrial, cu care intenționa să pescuiască din râul Siret.

Un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza comunei Liești a observat un autoturism care se deplasa către albia râului Siret, iar la vederea oamenilor legii conducătorul auto a schimbat brusc direcția de mers, către un canal de irigație.

Jandarmii au interceptat și oprit autovehiculul. Conducătorul auto fusese văzut de jandarmi cu câteva ore mai devreme, în același loc, însă acesta renunțase la intenția de a pescui atunci când a observat autospeciala jandarmeriei.

La controlul mașinii, în portbagaj, au fost găsite două plase tip monofilament cu lungimea 38 m și lățimea de 1m, suprapuse, având dimensiunea ochiului de 2 cm, respectiv 4 cm, cât și o plasă folosită la pescuitul industrial, cu dimensiunea de 4×4 m. Conducătorul auto a declarat jandarmilor că plasele le-a uitat în mașină, iar el se afla întâmplător la distanța de 150 m de albia râului Siret.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției, iar jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere sau utilizare a uneltelor de plasă de tip monofilament.
Cercetările sunt continuate de poliție.

Sursa: IJJ Galati



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *