vineri, iunie 25

Colocviu: Uniunea Europeană între economie și ideologie

Ziua de 9 mai este marcată în istorie ca ziua Uniunii Europene, aniversată astăzi în cadrul unei activităţi comune desfăşurată în incinta Casei de Cultură Tecuci.

La această activitate au participat mai mulţi reprezentaţi de cultură şi istorie din Tecuci, printre care şi domnii profesori Cezar Ungan, din partea Colegiului Naţional Spiru Haret, domnul profesor Ovidiu Vrabie, reprezentantul şcolii gimanziale „Anghel Rugină” şi totodată, domnul profesor Mihai Pohrib, profesor în cadrul şcolii gimnaziale „Dimitrie Sturdza„.

Alături de cei trei invitaţi s-au aflat la masă şi managerii celor două instituţii sub egida cărora s-a desfăşurat activitatea, respectiv Daniel Dojan şi Cristian Gabriel Călugăru.

Activitatea intitulată ”Uniunea Europeană între economie și ideologie”, a fost realizată cu sprijinul moderatorului Dan Vîţă, referent în cadrul Casei de Cultură Tecuci.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *