sâmbătă, octombrie 16

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Ap. Petru şi Pavel

Pe 29 iunie creștinii ortodocși cinstesc marea sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscută în popor și sub denumirea de Sânpetru de vară. Petru și Pavel au fost cei care au propovăduit învățăturile lui Hristos și, prin urmare, au contribuit la formarea Bisericii Lui Hristos.

De asemenea, datorită rolului major pe care acești doi sfinți, Petru și Pavel, l-au avut în răspândirea creștinismului, Biserica a hotărât ca prăznuirea lor să fie precedată de o perioadă de post. Postul se stabilește în funcție de data Paștelui și este cunoscut ca Postul de Sânpetru.

Tradiții și obiceiuiri de Sânpetru

Odată cu acestă mare sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel reînvie numeroase tradiții și obiceiuri, păstrate încă în anumite regiuni ale țării.

Astfel, în mai toate zonele țării, în ziua de Sânpetru, credincioșii merg la biserică cu mere, colivă, colaci și miere în faguri pentru a fi sfințite. După slujbă le împart de pomană în memoria celor ce s-au înălțat la ceruri. Prin acest obicei sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel poartă și numele de Moșii de Sânpetru.

La Sf. Petru se taie un pui de găină și omul, lepădându-l, zice: “Să fie pentru pagubă!”

Se mai povestește de altfel că în acestă zi de Sânpetru, pe la miezul nopții, cerul se va deschide și Sfântul Petru ar putea fi zărit pentru o clipă așezat în dreapta Tatălui.

Sânpetru de vară indică și miezul verii agrare sau perioada secerișului. Sfântul Petru este cunoscut și ca patronul agriculturii sau răspunzătorul de recolte. Acum este un bun prilej pentru gospodari să calce ceapa și usturoiul, pentru a avea roade din belșug.

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel ne duce cu gândul și la licuricii ce luminează drumurile celor ce rătăcesc prin pădure, deoarece se crede că atunci când Sânpetru plesnește din biciul său ies scântei ce cad și se transformă pe pământ în licurici.

Pe vremuri în prima duminică după Sfinții Apostoli Petru și Pavel se ținea și Târgul de fete în ținutul Muntelui Găina, din Munții Apuseni. Odată cu introducerea calendarului gregorian în stil nou acesta tradiție are acum loc în cea mai apropiată duminică dedicată Sfântului Ilie.

Superstiții de Sânpetru

Pe lângă tradițiile și obiceiurile enumerate mai sus, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel ne dezvăluie și câteva superstiții legate fie de vreme, fie de belșugul recoltelor sau pentru menținerea sănătății. Astfel, mai jos, va prezentăm câteva superstiții mai cunoscute ale sărbătorii de Sânpetru:

  • Pentru a fi ferit de cele rele, în ziua de Sânpetru, poartă usturoi și pelin în buzunare ;
  • Sfântul Petru se poate supăra pe cei ce nesocotesc această zi de sărbătoare și poate arunca cu tunete și grindină peste culturi;
  • Nu este bine să scuturi merii înainte de 29 iunie, căci poate cădea cu grindina peste holde;
  • Pentru a nu se înmulți pistruii și petele de pe față spală-te cu apă la miezul nopții, când vor cânta cocoșii;
  • Femeile nu ar trebui sa mănânce mere până în această zi, pentru a se feri de boli;
  • Dacă va tuna în ziua de Sânpetru, nucile sau alunele nu vor avea miez, vor fi veirmănoase, etc.

Sursă: Traditii-Superstitii



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *