vineri, octombrie 22

ANSVSA interzice vânzarea porcilor din gospodării şi creşterea lor în aer liber

ANSVSA interzice vânzarea porcilor din gospodării şi creşterea lor în aer liber din cauza pestei porcine, a anunţat instituţia precizând că a iniţiat deja un proiect de OUG în acest sens.

„Contextul actual al evoluţiei pestei porcine africane (PPA) în România impune urgent luarea de măsuri mai riguroase pentru combaterea acestei boli. Pierderile economice generate de evoluţia PPA sunt extrem de mari, numai sumele pentru acordarea de despăgubirilor se ridică la aproape 50 de milioane de euro anual, la care se adaugă şi dezechilibrarea balanţei comerciale datorită blocării comerţului cu porci şi produse din carne pe piaţa europeană sau la export.

 

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), instituţia responsabilă pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor, îşi concentrează toate eforturile pentru a împiedica răspândirea acestei boli. Chiar în condiţiile în care scăderea numărului de focare este semnificativă, de la 1.220 de focare active în septembrie 2019 la 101 în prezent, măsurile trebuie menţinute şi intensificate pentru că pericolul este permanent prezent.

Pentru a îmbunătăţi controlul acestei boli, ANSVSA a iniţiat mai multe proiecte legislative la elaborarea cărora a colaborat şi s-a consultat cu toate entităţile implicate, instituţii, dar şi asociaţii de crescători, producători şi procesatori”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

 

Potrivit sursei citate, ultimul dintre acestea este un proiect de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) pentru stabilirea unor măsuri privind creşterea porcinelor, pentru aprobarea programului pentru supravegherea, prevenirea şi controlul pestei porcine africane în România, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

 

Sursa: adevarul.ro


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *