joi, iulie 29

Seara de film by ATT. Evenimente culturale organizate de tineri

Asociația Tinerilor Tecuceni (ATT), cel mai mare ONG local de tineret, își reia activitatea privind organizarea evenimentelor culturale și sociale înepând cu acest weekend. În colaborare cu Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tinerii tecuceni organizează sâmbătă, 25 iulie 2021, evenimentul „SEARA DE FILM by ATT” în curtea interioară a instituției începând cu ora 21:00.

Tinerii tecuceni au reușit să finalizeze în decursul mai multor ani, peste 100 de activități culturale, sportive și educaționale din fonduri private dar și cu susținerea instituțiilor de cultură. Printre evenimentele organizate de tineri se află spectacole caritabile, strângeri de fonduri dar și cel mai mare festival din regiunea Moldovei, respectiv FESTIVALUL INSULA.

În 5 ani de activitate, ONG-ul a reușit să reunească peste 200 de voluntari, dornici să se implice în viața societății locale, organizând evenimente remarcabile precum CUPA FACESPORT, Tecuci pe două roți, etc și totodată, participând activ la acțiunile de sprijinire a localităților afectate de inundațiile din 2016.

Implicarea civică este un element important în dezvoltarea societății locale și contribuie la consolidarea relațiilor dintre instituțiile publice, ong-uri și societate.

 



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *