duminică, septembrie 19

Codin Maticiuc la Tecuci. Ce investiții vor fi făcute în spitalul tecucean – VIDEO

În urmă cu mai bine de o lună de zile, actorul Codin Maticiuc a fost în vizită de lucru în cadrul Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci.

Împreună cu reprezentanți din conducerea unității spitalicești, actorul a vizitat secțiile importante din cadrul spitalului, depistând foarte multe probleme în privința infrastructurii.

Vreau ca dumneavoastră să vă implicați în ce înseamnă temă de proiectare, spitalul știe ce-și dorește să facă acolo sau ce se poate face acolo!„, sunt afirmațiile actorului în discuția aprinsă dintre reprezentanții proiectului și conducerea unității spitalicești.

Lilian Dumitru, medic în cadrul Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci, a început să renoveze secția de neunatologie din bani privați, suma colectată fiind mult prea mică pentru consolidarea semnificativă a sistemului de sănătate local.

Noi suntem niște finanțatori și atât!„, a completat actorul. Responsabilitatea solicitării renovării dar și a recepției lucrării revine conducerii unității.

Am stat de vorbă cu domnul manager Constantin și impreună cu dânsul am identificat multe alte probleme ale spitalului„, a declarat uimit Codin Maticiuc în urma vizitei la Tecuci.

Conturi Spitale Publice din Bani Privați

RON: RO05 CECE B000 30RO N067 5601

USD: RO33 CECE B000 B8US D067 5799

EUR: RO35 CECE B000 C1EU R067 5927



Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *