joi, decembrie 2

Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut aseară

Aseară, în jurul orei 20.20, pe DN 25, în localitatea Drăgănești, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, s-a stabilit că victima, un bărbat, de 34 de ani, a fost acroșată de un autoturism, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a D.N. 25, pe sensul de mers Tecuci – Galați.

Conducătorul autoturismului implicat în accident a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și efectuează cercertări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul.

În acest an, mai multe persoane și-au pierdut viața pe drumul DN25, dintre Tecuci și Galați. Lipsa infrastructurii rutiere, a iluminatului corespunzător dar și a nerespectării limitelor de viteză, au condus în acest an la zeci de autoturisme implicate în incidente rutiere pe raza județului Galați. 

Bicicliștii fără echipamentul necesar pe timp de noapte sunt adesea victimele acestor incidente, lista fiind completată de pietonii care traversează prin zone nemarcate sau care circulă pe marginea carosabilului.

Foto: Arhivă



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *