marți, ianuarie 18

Moș Nicolae vine în această seară

Moș Nicolae este așteptat să vină cu daruri peste câteva ore, în noaptea de duminică spre luni, 6 decembrie. Copiii din toată țara își lustruiesc în această seară ghetuțele pe care le vor pune fie la ușă, fie la fereastră, în speranța că Sfântul va fi mulțumit de cât de cuminți au fost și le va pune acolo un cadou. Pentru ei, este un moment care prefațează întâlnirea cu Moș Crăciun, cel mai emoționant moment al anului.  

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, aşteptându-l pe Moş Nicolae, care va trece pe la ei să le aducă daruri și mai ales dulciuri.

Legenda lui Moș Nicolae. Cum a apărut tradiția darurilor în ghetuțe

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț cu bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.

Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi – din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat. A fost un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea – Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi.

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și în fiecare țară are propriile caracterisitici și tradiții. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.

Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor şi al călătorilor, al fetelor nemăritate şi al mireselor şi, în mod special, al copiilor mici. Se spune că în această zi în care este cinstit el i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei tineri nevinovaţi care urmau a fi omorâţi a două zi. Înspăimântat de această viziune, împăratul i-a eliberat.

Aproape în toate aceste intervenţii ale Sfântului Nicolae se vede că cei ajutaţi sunt persoane tinere şi probabil din acest motiv Sfântul Nicolae a fost tratat şi cinstit ca un mare ocrotitor al tinerilor.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *