marți, ianuarie 25

Scad temperaturile în toată țara

Ne așteptăm la o vreme în răcire de la o zi la alta. Dacă mâine maximele la nivelul întregii țări se vor situa de la -2 până la 7 grade Celsius, de marți procesul de răcire va deveni mai intens. Vorbim de temperaturi în scădere, cu minime care care în drepesiuni să se situeze la -12 -13 și -3 în restul țării, în zona litoralului. Vor fi temperaturi negative în toată țara”, a spus șefa ANM.

Cel mai frig va fi în vestul, centrul și estul țării.

Vorbim de primele zile geroase cu valori care să scadă sub -15 -17 grade Celsius, cu minime negative mai mult de 3 zile consecutive pe parcursul acestei săptămâni”, a spus Mateescu.

Este posibil mâine să consemnăm precipitații sub formă de ninsoare locală în Moldova și zonele de munte, posibil ploi și lapoviță în Banat, pe arii restrânse în Transilvania, dar și intensificări ale vântului în regiunile extracarpatice, unde vitezele la rafală, mai ales seara și noaptea, în jumătatea estică a Munteniei, în Dobrogea, Sudul Moldovei, să înregisteze valori de 55 până la 65 km/h, amplificând senzația de rece”, a spus Mateescu.

În București, săptămâna începe cu o vreme închisă, cu precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare mâine noapte, posibil, vântul să aibă intensificări mai mari spre seară și pe parcursul nopții, la rafală de 50-55 km/h, după care, spre finalul săptămânii, să vorbim și în București de valori peste medie, de 7, 8, 9 grade Celsius”, a adăuugat ea.

Sursă: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *