miercuri, ianuarie 19

SPORT

Sportivul tecucean Iulian Ghiorghiță, premiat în finala de la Constanța
SPORT

Sportivul tecucean Iulian Ghiorghiță, premiat în finala de la Constanța

Sportivul tecucean Iulian Ghiorghiță din cadrul Clubului Sportiv VipGuard Tecuci a fost premiat în cadrul finalei de la Năvodari din acest weekend. Tânărul de doar 17 ani, a reușit să câștige o medalie de bronz în cadrul Finalei Campionatului National de Lupte - Cadeti, sub coordonarea strictă a antrenorului Lucian Pădure. În urmă cu mai puțin de o lună, sportivii din cadrul Clubului Sportiv VipGuard Tecuci au reușit să aducă acasă alte 3 medalii importante, printre care și o medalie de aur. Felicitări Iulian, feliciări Lucian!
România a pierdut meciul în fața Germaniei
SPORT

România a pierdut meciul în fața Germaniei

Trupa lui Mirel Rădoi a început curajos și a avut prima șansă în minutul 5, prin Mihăilă: peste câteva secunde, arbitrul a dat inițial penalty pentru nemți, dar a revenit asupra deciziei după consultarea VAR-ului. Minutul 9 avea să consemneze însă o surpriză uriașă, când Ianis Hagi l-a ridiculizat pe Rudiger și a marcat al doilea gol în 5 selecții la națională. Imediat după aceea, "tricolorii" au continuat să joace curajos, dar șutul lui Pușcaș a fost deviat de Rudiger și a ocolit poarta. Nemții au început să dea primele semnale de alarmă după un sfert de oră de joc, iar Niță a apărat perfect la 4 ocazii mari. Pușcaș a mai avut o oportunitate pe finalul primei reprize, iar apoi capul lui Rus a nimerit un adversar. Ultima ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Kimmich, dar N...
Performanță în sportul tecucean. Peste 400 de medalii de aur câștigate în decursul anilor
SPORT

Performanță în sportul tecucean. Peste 400 de medalii de aur câștigate în decursul anilor

Gabriel Danu, multiplu campion național al României, antrenează astăzi peste 60 de mici campioni la sala din incinta Școlii Sportive din Tecuci. Tineri de toate vârstele, de la cele mai mici înălțimi până la profesioniști, sunt în fiecare săptămână la antrenamentele lui. În decursul celor 6 ani de activitate, spartanii din cadrul clubuui KICKBOX & MUAY THAI TECUCI, au participat la peste 50 de competiții la nivel național, aducând acasă aproximativ 500 de medalii din care peste 400 de medalii de aur. În același timp, sportivii tecuceni au strâns peste 30 de titluri de campion național, punând Tecuciul pe harta sportului românesc. Sportul tecucean se confruntă cu multe lipsuri, atât în ceea ce privește condițiile de desfășurare ale antrenamentelor dar și al susținerii fi...
5 septembrie, zi de doliu în sportul românesc. Încă o stea s-a stins!
SPORT

5 septembrie, zi de doliu în sportul românesc. Încă o stea s-a stins!

A murit Ivan Patzaichin! Veste tragică pentru sportul românesc Comitetul Olimpic și Sportiv Român a emis un comunicat de presă după moartea lui Ivan Patzaichin:"E legendă... un CampiOM s-a transformat în stea. Ivan Patzaichin a plecat dintre noi. Povestea sa e povestea succesului, a bunului simț și a caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat înapoi înzecit și a inspirat oamenii să trăiască frumos. Dincolo de medaliile strălucitoare, 7 olimpice ( 4 de aur), cele 21 mondiale (8 de aur), a fost un OM dăruit și generos. În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. La 26 noiembrie 2019, când a împlinit 70 de ani, a primit din partea Preşedinţiei României Ordinul Naţional ''Steaua României'' în ...
Performanță la Clubul Sportiv Vipguard din Tecuci
SPORT

Performanță la Clubul Sportiv Vipguard din Tecuci

  Gylai Antonio, sportiv în cadrul Clubului Vipguard din Tecuci, a obţinut metdalia de bronz la categoria 48kg, în cadrul competiţiei Cupa României U15, organizată la Odorheiul Secuiesc. Cu susţinerea profesorilor din cadrul şcolii "Iorgu Iordan" din Tecuci, Clubul Sportiv Vipguard a reuşit să-l pregătească pe Antonio pentru performanţă! Felicitări Antonio dar şi antrenorilor pentru munca depusă!