sâmbătă, mai 8

Etichetă: paste

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare
LOCAL

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare

Săptămâna mare, numită și săptămâna patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor  Paște. Totodată, săptămâna mare este săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștelor. Luni, se citește, mai înainte de toate, istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim. Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. S...
Resortul Zaga Zaga şi-a deschis porţile pentru turişti
LOCAL

Resortul Zaga Zaga şi-a deschis porţile pentru turişti

La sfârșitul acestei săptămâni, complexul Zaga Zaga deschide în mod oficial sezonul 2021. Complexul de agrement din ”Delta Siretului” a pregătit oferte speciale și surprize pentru turiști. ”Pe 9 aprilie deschidem oficial sezonul 2021. În luna aprilie, vom funcționa doar în weekend – de vineri până duminică, iar din luna mai vom avea deschis zilnic. Vă invităm să consultați oferta noastră de deschidere pentru bungalouri și case plutitoare. Pentru rezervări online, vă rugăm să accesați booking.zagazaga.ro.”, au anunțat reprezentanții complexului turistic din Lunca Siretului. Sursă: Vrancea24
Surse: Credincioșii vor putea merge la biserică de Paște
LOCAL

Surse: Credincioșii vor putea merge la biserică de Paște

Premierul Florin Cîțu a avut miercuri o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte. În urma discuțiilor s-a stabilit ca în noaptea de Înviere să fie permisă circulația persoanelor în afara locuinței până la ora 2.  Măsura ar urma să se aplice atât pentru Paștele Catolic, cât și pentru Paștele Ortodox. Participarea la slujbă se va face cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară, precizează surse participante la discuțiile de marți. La discuțiile cu reprezentanții cultelor religioase au mai participat vicepremierul Kelemen Hunor, șeful DSU Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, consilierul prezidențial Se...